Conferința „Lay of the Land” organizată de Universitatea Copiilor ca membru al consorțiului internațional PHERECLOS a oferit un forum pentru a explora, discuta și împărtăși conceptul de ’’Școală deschisă” care este un mod de funcționare al unei școli prin reflectarea ideilor, subiectelor și provocărilor externe și încorporarea acestora în abordările lor didactice și în viața școlară de zi cu zi.
În schimb, creativitatea și potențialul elevilor și al profesorilor sunt identificate și devin disponibile pentru comunitatea din jurul lor. Conferința a deschis discursul despre „Școala Deschisă”, relația dintre conceptele de Capital Științific și Educația Deschisă și experiența teoretică și practică din programele pilot și studiile de caz din cadrul proiectului PHERECLOS și ale Universității Copiilor.
Dintre oaspeții internaționali ai conferinței îi amintim pe Dr. Karoline Iber – Președinte al Rețelei Europene de Universități ale Copiilor – EUCU.NET, Dr. Peter Gray – Consilier de proiecte europene pentru Departamentul de formare a cadrelor didactice (ILU), Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) precum și alte personalități internaționale din domeniul educației.

Totodată suntem foarte mândri de faptul că domnul Ministrul al Educației, Prof. Univ. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu ne-a fost alături prin reprezentantul domnie sale, domnul Consilier Radu Székely, alături de de domnul primar al Sectorului 6 al Municipiului București, domnul Ciprian Ciucu și de gazda noatră, domnul Proector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Prof. Univ. Dr. Florin Stănică.

Cei interesați de aceste concepte noi în educație pot urmări mai multe informații in continuare :