
Pentru mai multe informații gasiți datele noastre de contact aici.
Orarul atelierelor UniCo Intensiv 2023

Profesori UniCo Intensiv 2023
Dragi Profesori UniCo,
așteptăm cu nerăbdare și cu multă bucurie să reluăm colaborarea cu dumneavoastră în cadrul programului UNICO Intensiv 2023, a 13-a ediție, care se va desfășura în perioada 3 – 14 iulie 2023.
Vă rugăm să faceți înscrierea activităților pe care doriți să le organizați până la data de 10 iunie 2023, pentru a avea timp să le prezentăm copiilor orarul atelierelor.
Prin participarea la programul UNICO Intensiv 2023, profesorii din diferite facultăți îşi pot aduce contribuţia la îndeplinirea celei de a treia misiuni a universităților privind conexiunile acestora cu societatea în general, la promovarea științei și a educației prin metode interactive, la dezvoltarea şi încurajarea studiului, la prevenirea abandonului şcolar şi la promovarea ariei de studiu pe care o reprezintă.
Profesorii participanți vor primi o diplomă semnată de către rectorii universităților partenere și, la cerere, o adeverință suplimentară cu privire la participarea în cadrul acestui program educațional.
Pentru a afla mai multe informaţii despre Universitatea Copiilor, puteți accesa site-ul nostru sau pagina de Facebook . Vă invităm și pe canalul nostru de YouTube.
Copiii vă așteaptă cu mult drag și entuziasm. Sperăm ca împreună cu dumneavoastră să aducem mai aproape de micii curioși tainele lumii care ne înconjoară.
Preînscrieri UniCo Intensiv 2023
Povestea studenților de mâine se scrie acum! Suntem deosebit de încântați să anunțăm oficial că Universitatea Copiilor își deschide porțile și în acest an pentru a susține programul UniCo Intensiv 2023 (3 iulie – 14 iulie).

Dragi Părinți, Dragi Studenți UniCo,
Așteptăm cu nerăbdare și cu multă bucurie să vă revedem în cadrul programului UNICO Intensiv 2023, a 13-a ediție, care se va desfășura în perioada 3 – 14 iulie 2023.
UniCo Intensiv 2023 vine cu noutăți! Acum Studenții UniCo se pot preînscrie la activitățile pe care Profesorii UniCo le pregătesc pentru ei. Ulterior vor primi toate informațiile referitoare la ateliere doar cei care au trecut prin procesul de preînscriere.
ATENTIE! Acesta preînscriere oferă posibilitatea de a fi informat prin e-mail referitor la activitățile și atelierele ce vor avea loc în cadrul UniCo Intensiv 2023 și la care studentul UniCo se va putea inscriere în perioada destinata procesului de aplicare, pe care o vom comunica prin email!
!!! Preînscrierea este disponibilă până la data de 15 mai
Conferința „Lay of the Land” oferă un forum pentru a explora, discuta și împărtăși conceptul de’’școlarizare deschisă” care este un mod de funcționare al unei școli prin reflectarea ideilor, subiectelor și provocărilor externe și încorporarea acestora în abordările lor didactice și în viața școlară de zi cu zi.
În schimb, creativitatea și potențialul elevilor și al profesorilor sunt identificate și devin disponibile pentru comunitatea din jurul lor. Conferința deschide discursul despre „De ce școlarizarea deschisă”, relația dintre conceptele de Capital Științific și Școlarizarea Deschisă și experiența teoretică și practică din programele pilot și studiile de caz din cadrul proiectului PHERECLOS și ale Universității Copiilor.
Dintre oaspeții internaționali ai conferinței îi amintim pe Dr. Karoline Iber – Președinte al Rețelei Europene de Universități ale Copiilor – EUCU.NET, Dr. Peter Gray – Consilier de proiecte europene pentru Departamentul de formare a cadrelor didactice (ILU), Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) precum și alte personalități internaționale din domeniul educației.

Totodată suntem foarte mândri de faptul ca domnul Ministrul al Educației, Prof. Univ. Dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, va deschide oficial conferința, alături de domnul rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Prof. Univ. Dr. Răzvan Ionuț Teodorescu și de domnul primar al Sectorului 6 al Municipiului București, domnul Ciprian Ciucu.
Cei interesați de concepte noi de educație, se pot înscrie pâna la data de 20 august 2022. Mai multe informații depre proiect se pot găsi pe următorul link: https://www.phereclos.eu/final-conference/
UniCo Intensiv 2022
Deși perioada rezervată înscrierilor pentru programul UniCo Intensiv 2022 s-a terminat, ne dorim să dăm oportunitatea cât mai multor copii de a deveni la rândul lor Mici Studenți UniCo! Astfel, echipa Universității Copiilor a decis să lase deschisă posibilitatea participării la cursurile din acest an, ceea ce înseamnă că, indiferent de atelier (în limita locurilor disponibile), înscrierile se vor putea face cu până cel târziu 24h înainte de desfășurarea acestuia.
Pentru mai multe detalii despre procesul de înregistrare în cadrul proiectului nu ezitați să folosiți adresa de email [email protected] sau numărul de telefon 0735948047.


Povestea studenților de mâine se scrie acum!
Suntem deosebit de încântați să anunțăm oficial că Universitatea Copiilor își deschide porțile și în acest an pentru a susține programul UniCo Intensiv 2022 (4 iulie – 15 iulie)!
Cu forțe proaspete, echipa asociației este dornică de a-i purta pe micii Studenți UniCo (7 – 14 ani) prin aventuri interactive și interesante, pline de cunoaștere și dedicare din partea dragilor noștri profesori de la Universitatea din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Universitatea Politehnica București și Universitatea Tehnică de Construcții București.
Cu toate că am traversat o perioada dificilă, nu trebuie să uităm niciodată că fiecare dintre noi este responsabil să-i ghideze pe micii cercetători pe drumul frumos spre descoperire și să contureze cu generozitate, implicare și entuziasm educația adulților de mâine.
Înscrierile pentru atelierele din cadrul programului UniCo Intensiv 2022 se fac in perioada 27 iunie – 1 iulie, între orele 16:00 la 19:00 și în zilele de 2 – 3 iulie între orele 10.00 -13.00, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, Șoseaua Panduri nr. 90-92, București.
Conferința „Lay of the Land” oferă un forum pentru a explora, discuta și împărtăși conceptul de’’școlarizare deschisă” care este un mod de funcționare al unei școli prin reflectarea ideilor, subiectelor și provocărilor externe și încorporarea acestora în abordările lor didactice și în viața școlară de zi cu zi.
În schimb, creativitatea și potențialul elevilor și al profesorilor sunt identificate și devin disponibile pentru comunitatea din jurul lor. Conferința deschide discursul despre „De ce școlarizarea deschisă”, relația dintre conceptele de Capital Științific și Școlarizarea Deschisă și experiența teoretică și practică din programele pilot și studiile de caz din cadrul proiectului PHERECLOS și ale Universității Copiilor.
Dintre oaspeții internaționali ai conferinței îi amintim pe Dr. Karoline Iber – Președinte al Rețelei Europene de Universități ale Copiilor – EUCU.NET, Dr. Peter Gray – Consilier de proiecte europene pentru Departamentul de formare a cadrelor didactice (ILU), Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU) precum și alte personalități internaționale din domeniul educației.
Orarul atelierelor UniCo Intensiv 2022
Amintiri UniCo Intensiv 2021





Distribuie articolul:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Mai mult
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)