Aktivitäten

1. CERCETARE APLICATĂ

Activitațile se desfăşoară anual în perioada octombrie – mai, ȋn parteneriat cu Universitatea din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinara, Universitatea Politehnica și alte instituții partenere.

Cluburile – atelier sunt organizate la sfârșit de săptamână. Temele sunt extraordinar de diverse și atractive. Metodele de lucru sunt jocul, brainstorming-ul, dezbaterea precum și alte metode de învățare, alternative, deprinse din vasta experiență a conducătorilor de ateliere atât la Universitatea Copiilor din România (UniCo) cât și la alte Universități ale Copiilor din Europa, în cadrul Rețelei Europene (EUCU.net) din care face parte, ca membru fondator, și UniCo.

Timp de 2 săptămani, imediat după terminarea anului școlar, au loc ateliere ȋn fiecare zi. Profesori, lectori, doctoranzi adaptează laboratoarele şi cursurile lor pentru studenți cu vârste cuprinse ȋntre 7 şi 14 ani.

Metodele de lucru sunt cele de educație non – formală prin joc, experimente de tip „hands-on” şi „learning-by-doing”.
Aproximativ 150 de copii participă anual la cursuri-atelier ȋn cadrul laboratoarelor Universității din Bucureşti, Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și Universității Politehnica din București. Sunt implicați aproximativ 100 de profesori şi 40 de ȋndrumători-voluntari, studenţi ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea din București, ai universităţilor partenere, precum și foști studenți UniCo.
În fiecare an micii “studenți” participă la o ceremonie de ȋnchidere a anului universitar unde se decernează diplome de absolvenți ai Universității Copiilor, ȋn prezența profesorilor, rectorilor universităților partenere, a părinților, ȋndrumătorilor, presei şi sponsorilor.

Activitatea se finalizează cu o “practică studenţească” – excursii și tabere de cercetare aplicată prin studiu ȋn diferite zone de interes ştiințific și stațiuni de cercetare din țară.